Chiar de cand suntem mici suntem crescute si invatate sa visam si sa credem in existenta unui Fat-frumos pe un cal alb,si ne irosim cativa ani buni crezand in aceasta iluzie si asteptand-o.Insa odata ce am crescut iluzia se modifica putin dar esenta ramane,visam la acelasi baiat frumos dar daca s-ar putea sa aiba o alura de baiat rau iar calul alb il inlocuim cu un BMW ,sa fie un Fat-frumos modern,dar care sa mosteneasca in continuare jumatate din imparatie.Visul ramane panna cand se implineste si abia atunci visul se transforma in cosmar si inima franta nu mai poate fi inlocuita de nici o masina si nici nu poate fi reparata cu bani.
Anii trec lasandu-ne acelasi gust amar si aceasi impresie proasta despre oricare individ de sex opus,fancandu-ne sa nE ascundem printre frustrari si complexe,scuzandu-ne cu aceasi replica:"Vreau de fapt sa am timp pentru cariera si nu am timp de relatii."
Si uite asa ne trezim multe la o varsta la care pretentiile nu isi mai au rostul,moment in care tot ce ne dorim e stabilitate,protectie,sinceritate,intelegere dar mai presus de orice toate ne dorim fidelitate,nu mai visam pentru ca timpul e prea scurt,nu ezitam,nu ne indoim si nu ne mai este frica deoarece naivitate si inocenta ne-au furat-o chiar cei care ne-au crescut facandu-ne sa visam la o porcarie,ei ne-au facut naive dar tot ei ne-au lasat sa vedem ca basmul e basm si viata e viata,iar tot din aceasta cauza orice basm se termina exact dupa nunta,pentru a nu fi obligati sa spuna ca nici fericirea aia stupid de perfecta nu rezista la infinit,duoa cum stiti dragele mele orice minune tine 3 zile...hai sa fie cu indulgenta 3 ani.
P.s:Sa nu-mi spuneti acum de bunici sau strabunici care sunt casatoriti de o viata,pentru ca aia nu este fericire,se numeste altfel: MONOTONIE.
